Monday, July 18, 2011

Puterea tainică a MUDRA-elor (4)




Citiţi aici a treia parte a articolului
Puterea tainică a MUDRA-elor (3)


MERUDANDA MUDRA-ele

MERUDANDA MUDRA-ele sunt, de asemenea, MUDRA-e energetice foarte puternice (MERU = muntele MERU, analog coloanei vertebrale în microcosmosul ființei umane, iar DANDA = baston), care au ca efect direcţionarea PRANA-ei spre zonele profunde ale sistemului nervos central.

Ele nu canalizează atât de mult respiraţia, precum SHARIRA MUDRA-ele şi PRANA NADI MUDRA-ele, așa cum canalizează însăși esența vieții (PRANA). Tocmai de aceea, mai ales la început, este foarte bine să urmărim să fim mai atenţi la efectele acestor MUDRA-e în plan subtil.

La fel ca și în cazul celorlalte MUDRA-e, în fazele de început ale practicii ele pot fi realizate ca set, iar apoi, după ce au fost foarte bine asimilate, ele pot fi realizate independent, în funcţie fie de necesităţile particulare ale fiecăruia, fie de efectul urmărit. Totuşi, pentru început, cel mai bine este să le realizaţi împreună, pentru a resimţi din plin contrastul de senzaţii care vă va ajuta să percepeţi cât mai clar efectul fiecărei MUDRA.

10. ADHO MERUDANDA MUDRA
Întindeţi degetele mari şi orientaţi-le în sus cât mai departe de palme, apoi îndoiţi celelalte degete aşezându-le strâns în palme, după care aşezaţi palmele pe coapse.

Vârfurile degetelor mari se află atunci plasate faţă în faţă. Degetele mari rămân întinse, drepte şi nu trebuie să se curbeze în timpul realizării acestei MUDRA-e (fig.1).

Având umerii şi antebraţele plasate într-o postură cât mai confortabilă, relaxaţi-vă profund în această MUDRA (fig.2) şi menţineţi-o timp de cinci minute, în timp ce observaţi atent şi detaşat efectele ei asupra respiraţiei, trupului şi minţii.

11. MERUDANDA MUDRA
Întindeţi degetele mari şi apoi orientaţi-le către exterior, iar după aceea îndoiţi celelalte degete, aşezându-le strâns în palmă, precum în cazul lui ADHO MEREDANDA MUDRA (fig.1). Menţineţi în continuare o apăsare blândă şi fermă a unghiilor în palmă.

Marginile exterioare ale palmelor şi ale degetelor mici rămân plasate pe pulpe. Vârfurile degetelor mari sunt atunci orientate înspre în sus, iar degetele mari rămân ferm întinse şi drepte.

Este foarte important să nu le permiteţi să se curbeze în timpul realizării acestei MUDRA-e. Având umerii şi antebraţele plasate într-o postură cât mai confortabilă, relaxaţi-vă profund în această MUDRA (fig.3) şi menţineţi-o timp de cinci minute, în timp ce observaţi atent şi detaşat efectele ei asupra respiraţiei, trupului şi minţii.
12. URDHVA MERUDANDA MUDRA
Întindeţi cât mai bine degetele mari şi orientaţi-le către exterior, depărtându-le cât mai mult de restul degetelor. Apoi îndoiţi celelalte degetele în palmă. Menţineţi astfel o apăsare fermă şi uşoară a degetelor în palmă.

Dosul palmelor se aşează pe coapse. Urmăriţi ca degetele mari să fie cât mai drept şi orientate cât mai mult spre exterior, nepermiţându-le să se curbeze în timpul execuţiei acestei MUDRA.

Menţinând umerii şi antebraţele într-o postură cât mai confortabilă, relaxaţi-vă profund în această MUDRA (fig.4) timp de cinci minute, în timp ce observaţi atent şi detaşat efectele ei asupra respiraţiei, trupului şi minţii.


(va urma)

yogaesoteric
18 iulie 2011
Share/Bookmark

0 comments:

Post a Comment