Sunday, August 28, 2011

Ai probleme cu trezitul de dimineaţă?


Ai vrea să te trezeşti dimineaţa, dar pur şi simplu nu poţi? Ai vrea ca la primele ore ale zilei să fii la fel de eficient ca şi la orele prânzului?

Dacă faci parte din categoria de oameni care treziţi devreme nu sunt buni de nimic, află că există o "reţetă" pentru a rezolva problema.

Iată ce te poate face să funcţionezi încă de la începutul zilei!

treas
dimi
Programaţi genetic

Conform savanţilor, oamenii se împart în două categorii decise genetic: matinali şi nocturni. Primii funcţionează cel mai bine la primele ore ale zilei, iar ceilalţi au o activitate intensă noaptea.

Din păcate, studiile arată că, într-adevăr, cine se scoală dimineaţa departe ajunge: matinalii au funcţii mai mari şi mai bine plătite, sunt mai optimişti şi mai sănătoşi.

Deci, ai toate motivele să vrei să te numeri printre ei, chiar dacă organismul tău îţi arată că se simte mai bine la orele serii.

Poţi să-ţi învingi propriul mecanism?

Da, poţi să-ţi reglezi ceasul natural prin exerciţiu şi să te bucuri de reuşite şi de starea de bine la fel ca un matinal înnăscut. Primul pas este să vrei să faci această schimbare în programul tău de odihnă. Şi este bine să fie făcută de bunăvoie, nu din obligaţie. Gândeşte-te că, în general, funcţiile înalte cer prezenţa la lucru încă de la primele ore ale zilei. Aşadar, ce ai să faci dacă primeşti marea promovare?

Rescrie datele tale genetice:

1. Dacă, genetic, ai tensiunea mică, corpul tău îţi va "cere" cafea pe întregul parcurs al zilei. Refuză-ţi acest lucru, înlocuind cafeaua cu apă, după ora 13.00. Primele zile vor fi mai grele, din cauza stării de moleşeală, probabil şi a apariţiei unor migrene, dar, în scurt timp, disconfortul va dispărea.

E bine să faci şi puţin sport, pentru a pune circulaţia în mişcare. Cinci minute sunt de ajuns! Nu înlocui cafeaua cu băuturi sau ceaiuri energizante.

2. Conştientizează că lipsa somnului pe parcursul nopţii îţi afectează psihicul. Cei care sunt supuşi unui stres continuu, care au o viaţă agitată suferă de insomnii. Din păcate, lipsa odihnei nu face decât să înrăutăţească starea ta.

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au descoperit că un somn între orele 22.00-03.00 (5 ore) este mai odihnitor decât un somn între orele 03.00-10.00 (7 ore). Deci, la 23.00 pune-te în pat şi citeşte până adormi.

3. Ambiţionează-te să te trezeşti în fiecare zi la 07.00, chiar şi în weekend! În doar câteva zile, ora de trezire va veni firesc şi te vei putea lipsi chiar şi de alarma ceasului.

4. Nu zăbovi în pat. Nu închide alarma la telefon. Nu-ţi bea cafeaua în aşternut. Ridică-te şi fă o înviorare, întinzându-te din toate încheieturile. Acest instinct natural - de întindere - transmite creierului că te-ai trezit. Fără a te întinde, vei resimţi starea de moleşeală mai mult timp.

5. Fă-ţi o cafea aromată. Parfumul cafelei proaspăt măcinate este cel mai plăcut miros din lume, conform unui studiu. Practic, aroma ei este mai energizantă decât licoarea în sine. Bea-o undeva la lumină, nu într-o încăpere întunecată.

6. Mănâncă întotdeauna. Astfel, dacă nu te trezeşte ceasul, te va trezi foamea, datorită reflexului format.

7. Încearcă să gândeşti pozitiv, atât seara, cât şi dimineaţa, pentru a-ţi ajuta cronotipul să se modifice.

Ponturi:

Dormi doar în aşternuturi curate, de bumbac;
Menţine răcoarea în dormitor, temperatura optimă fiind de 25 de grade Celsius;
Bea un ceai cald după ora 19.00;
Nu asculta muzică atunci când te pui în pat, deoarece aceasta solicită creierul.



Să învăţăm să ne trezim... De la animale!

caine
caine 2
Budiştii spun că animalele deţin secretul înviorării perfecte de dimineaţă. Dacă ai un căţel, observă-i cu atenţie mişcările şi gesturile imediat după ce se trezeşte.

El se întinde pe lăbuţele din faţă, împinge puternic în spate, cască, apoi întinde şi lăbuţele din spate. Aceste gesturi se regăsesc şi în cel mai important exerciţiu de Yoga. Fă şi tu ca el, pentru a începe ziua bine!

Share

2 comments:

shakuka said...

da...si eu m-am invatat sa mananc dimineata cum ma trezesc, daca ma scol la 4 sa plec undeva, la 4 mananc :)))

karma police said...

ce bine am pus postul asta pentru ca NU REUSESC!!!!

Post a Comment