Sunday, August 7, 2011

Reţete de sute de ani, cu puteri «magice»

Iată cele mai bune licori vindecătoare!


Mai citeşte în revista Click! Sănătate:Cum să scapi de  pistrui; ”Nu e uşor,  dar se poate trăi cu  hepatită”;Fructele  colorate sunt cele mai bune

Mai citeşte în revista Click! Sănătate:Cum să scapi de pistrui; ”Nu e uşor, dar se poate trăi cu hepatită”;Fructele colorate sunt cele mai bune

Că-i vorba de călugări din zona Moldovei, de regi şi regine sau de oameni simpli din evul mediu, cu toţii au descoperit puterea secretă a plantelor. Acestea sunt folosite de secole pentru tratarea mai multor boli. Află din revista "Click! Sănătate" reţete vechi, cu puteri maxime!

Remediu contra tusei

Un leac vechi, cunoscut pe la mănăstirile din Moldova, este siropul de muguri de pin. Este indicat pentru tusea învechită şi pentru bolile la plămâni.

Amestecă 100 de grame de muguri cu 100 de grame de spirt alb tare, lasă să "stea" timp de 12 ore, apoi toarnă peste amestec un litru de apă clocotită. Lasă să se odihnească 6 ore.

Strecoară, iar lichidul rămas îl amesteci cu 200 de grame de zahăr pisat la 100 de grame de apă de muguri. Amestecă încet pe foc, pe un vas cu apă fierbinte, până ce se topeşte zahărul şi apa se îngroaşă ca un sirop. Se dau bolnavilor câte 2-3 linguriţe zilnic.

Vin antirăceală

Din 10 g unguraş, 30 g fenicul şi 15 g echinacea şi vin alb poţi face un leac foarte bun pentru cei răciţi. Reţeta vinului este cunoscută din evul mediu. Pune trei linguri din amestecul de plante într-un litru de vin alb şi fierbe-le timp de 4-5 minute.

Strecoară şi bea amestecul cald de-a lungul unei zile, îndulcit cu miere. Copiilor li se administrează de mai multe ori pe zi, doar o linguriţă odată.

Cremă de frumuseţe

Următoarea reţetă de cremă, nemaipomenită şi noaptea, nu doar ziua, a fost inventată de greci cu aproape 300 de ani înainte de Hristos.

Îţi trebuie două linguri gel de aloe vera, 300 ml ulei de porumb, două linguri ceară de albine, patru linguri lavandă, patru-şase picături de ulei eteric de muşeţel.

Gelul de aloe vera şi uleiul de porumb se pun într-un vas şi se amestecă. Se pune apa la fiert şi se topesc ceara de albine şi lanolina pe un vas cu apă care fierbe.

Apoi se adaugă încet amestecul cu aloe vera. Se ia vasul de pe foc şi se adaugă lavanda şi uleiul de muşeţel. Continuă să amesteci până ce crema devine tare. Se păstrează la frigider, în vas de porţelan sau de sticlă opacă.

Leac pentru detoxifiere

Giuna, cunoscută şi drept Djuna, este o tămăduitoare născută în Georgia, care recomandă un remediu inedit pentru detoxifiere.

În primul rând, dizolvă sare amară (se găseşte la magazinele cu produse naturale) în 100 ml de apă rece şi bea amestecul dumineaţa.

Prepară o băutură din 900 ml de suc de portocale, 900 ml de suc de grepfrut şi 200 ml de suc de lămâie. Toate sucurile trebuie să fie proaspete. Fierbe doi litri de apă proaspătă, apoi răceşte-o.

La o oră după ce ai băut leacul cu sare amară bea 100 ml de suc şi 100 de apă răcită. Repetă la fiecare jumătate de oră până ce termini întreaga cantitate de suc şi de apă. Tratamentul trebuie să dureze trei zile. Tămăduitoarea Giuna recomandă ca pe parcursul celor trei zile să nu bei şi să nu mănânci nimic altceva!

Citeşte şi:

Plantele vindecătoare ale lunii iulie

Plantele de apartament alungă oboseala

Ceaiul de salvie te scapă de transpiraţie

Iată cele mai bune plante medicinale!

sursa click.ro

Share

0 comments:

Post a Comment