Monday, August 22, 2011

Terapii cu pietre pretioase

Terapii cu pietre pretioase
Hildegard van Bingen

In remediile de sanatate oferite de calugarita germana Hildegard van Bingen, metalele, mineralele si mai ales pietrele pretioase ocupa un loc la fel de important ca si plantele.

Litoterapia - ingrijirea sanatatii cu pietre pretioase - este, astazi, o ramura a medicinii alternative care a invadat occidentul. Metoda empirica, practicata in Orient, ea a patruns in California in anii '60, intrand in arsenalul terapeutic al hipiotilor si apoi al adeptilor curentului New Age.

Considerata mai degraba un mod de a accede la o anumita stare mentala, i se atribuie o influenta pozitiva asupra starilor psihice sau simptomatice: dureri de cap, probleme urinare, afectiuni cutanate etc.

Se presupune ca piatra pretioasa poate comunica un mesaj legat de compozitia ei, ceea ce explica sensibilitatea mai mare sau mai mica a unor persoane fata de efectele sale.

Ambianta si contact

Pietrele pretioase sunt brute sau taiate in forma de bijuterii, iar unele dintre ele sunt chiar sculptate (jad, obsidian) in forma de statuete, sfere, oua... Faptul acesta nu are o importanta determinanta. Evitati, totusi, statuetele vechi, care au fost obiectul unui ritual religios.

Preferati obiecte recente si pietre "noi". Cu cat piatra e mai pura, cu atat stralucirea ei este mai puternica. Importanta unei pietre sculptate este ca ramane permanent in spatiul in care traiti. Pietrele taiate sunt incluse in bijuterii. Evitati pietrele semipretioase slefuite. Pietrele se pun sub perna, in buzunar, si - conform indicatiilor lui Hildegard - chiar in gura, vreme de un sfert de ora.

In general, pietrele sunt folosite prin contact, in promixitatea organului bolnav. E usor, de pilda, sa pui in jurul gatului un colier de cristale de roca. Inelele, bratarile pentru incheietura mainii sau glezna, colierele, cerceii permit alegerea corecta a zonelor ce trebuie influentate prin pietre.

Hildegard propune si retete ce au la baza apa sau vinul, in care "a fost pusa o piatra incalzita la soare". Astazi, se vorbeste despre "programarea" apei sau despre "sinergie" intre iradiatiile pietrelor si soare.

Practicienii actuali ai litoterapiei lasa in permanenta pietrele sa se macereze in ulei de masline amestecat cu plante medicinale. Fiecare ulei, cu tipul sau special de piatra pretioasa, este destinat unei terapii.



Lasati pietrele sa se odihneasca

Persoanele care practica litoterapia considera ca pietrele transmit iradieri de energie. In consecinta, ele se descarca ca un acumulator. Pentru a reincarca o piatra, este suficient sa n-o mai porti cateva saptamani (profitati pentru a purta alta). Pietrele isi redobandesc energia cand vin in contact cu alte pietre de acelasi fel sau de aceeasi culoare. Sau, si mai simplu, prin expunerea lor la soare...

Pietrele pretioase sunt toxice?

Majoritatea pietrelor pretioase contin elemente - ca aluminiul sau smaraldul - care, folosite prea mult, prezinta o anumita toxicitate. Ceea ce nu inseamna ca ele pot deveni periculoase. Nici macar ceruzitul (un compus al plumbului), heliodorul (contine un oxid de uraniu slab radioactiv) sau hiacintul (si el radioactiv) nu sunt de temut.

Si chakrele?

Adeptii medicinei indiene utilizeaza pietrele in functie de "chakre", puncte de energie situate pe corpul uman. Bineinteles ca Hildegard van Bingen nu cunostea medicina indiana.

Dar, curios, indicatiile pe care le da pentru fiecare piatra corespund scolii orientale. Deci, sfaturile ei nu trebuie puse la indoiala. Avand in vedere si ca tratamentul cu pietre pretioase nu are efecte secundare, chiar merita sa incercati.

Hildegard: "Pietrele pretioase se nasc din apa si din foc. De aceea contin atat caldura, cat si umiditate. Concentrate de virtuti si putere, ele sunt utile in fel si chip... Natura acestor pietre le face sa produca doar efecte pozitive si utile".

Agata

Terapii cu pietre pretioase
Exista numeroase soiuri de agate, de toate culorile. Cea aleasa de Hildegard, desi comuna, este foarte pretuita: sardonixul, o piatra bruna, alba sau portocalie, care se gaseste peste tot in Sardinia.

Ce este atragator in agata sunt circumvolutiile de pe suprafata ei, desenele paralele, figurile geometrice pe care le formeaza. In Orient, piatra aceasta este considerata ca ocrotitoare, protectoare a casei. Hildegard credea ca ea stimuleaza auzul si perceptia sunetelor.

Hildegard: "Agata stimuleaza intotdeauna cele cinci simturi ale omului. Pentru fiecare din ele, poate deveni un remediu".

Acvamarin
Terapii cu pietre pretioase

Este o piatra albastru deschis, o varietate de beriliu cristalizat. Practicienii actuali afirma ca emana vibratii care relaxeaza. Este benefica pentru intreaga sfera ORL, gura, maxilare, sinusuri si urechi. Se spune ca este deosebit de eficienta contra alergiilor, care apar pe gat sau piept.

Pentru Hildegard, acvamarinul are mai ales un efect protector, de pilda impotriva otravirii, dar si impotriva ta insuti, atunci cand te lasi invadat de o stare proasta.

Ametistul

Terapii cu pietre pretioase
Aceasta frumoasa piatra mov are reputatia de a combate betia si toate intoxicatiile produse de droguri: tutun, alcool, stupefiante. Hildegard afirma ca face pielea neteda.

Conform orientalilor, el calmeaza, favorizeaza relatia intre barbati si femei, stimuleaza imaginatia si creativitatea. Daca aveti des cosmaruri, puneti in perna cateva pietre de ametist. Favorizeaza si somnul, potoleste stresul, calmeaza angoasele, indeparteaza nevrozele.

Hildegard: "Ametistul e de natura solara si aeriana. Atunci cand discul soarelui pare inconjurat de-o coroana, aerul este mai degraba racoros".

Calcedonia
Terapii cu pietre pretioase

Piatra frumoasa, colorata in gri laptos, batand uneori in albastru sau mov pal, este considerata a fi dotata cu puteri cand viguroase, cand blande. Potoleste furia, la fel ca si agitatiile intempestive si surmenajul. Ne ajuta sa ne regasim toleranta. Este indicata in probleme nervoase, ca si in afectiuni legate de gura, gat, dureri de urechi si de dinti, tiroida.

Hildegard: "Cand o persoana poarta asupra ei o calcedonie, sa o puna astfel incat piatra sa vina in contact cu pielea, daca se poate, pe traiectul unei vene".

Cristalul de stanca

Este considerat una din cele mai puternice pietre din litoterapie. Capabil sa descompuna lumina, cristalul de stanca este considerat la fel de pur ca si diamantul, cu diferenta ca, fiind mai mare, se foloseste mai usor. Cristalul este considerat umed si atragator de apa.

Hildegard afirma ca el elimina umiditatea nefasta care imbiba ochii bolnavi si face bine vederii.
Terapii cu pietre pretioase
Dar cristalul este si luminos, el alunga gandurile negre, fortele obscure si amelioreaza vederea.

Cristalele au, toate, mai multe sau mai putine incrustatii, umbre, nuante, fisuri sau alte imperfectiuni care le fac cu atat mai valoroase. De aceea sunt impartite in mai multe categorii. In frunte se afla "cristalele curcubeu", care descompun perfect lumina, numite si "laser cuart".

Cristalele multiple, sau "catedrale", sunt formate din mai multe bucati. In sfarsit, cristalele "cantatoare", ce prezinta calitati sonore remarcabile, si cristalele "fantoma", cu ape fumegoase in ele, verzui, laptoase sau gri. Despre toate acestea se spune ca "lucreaza" asupra organismului uman. In general, cristalul de stanca e folosit in doua directii.

Mai intai, pentru a amplifica proprietatile unei alte pietre (se asociaza, de pilda, cu calcedoniul sau smaraldul). Dar zona lui predilecta este inteligenta, memoria sau spiritualitatea.

Hildegard van Bingen ii dadea si alte intrebuintari: vindeca cu el afectiunile oculare si scaderea vederii, tumorile de pe gat si ceafa, problemele tiroidei si problemele cardiace.

In toate cazurile si pentru toate afectiunile, ea sfatuia sa fie lasat cristalul la soare, pentru a se incalzi, apoi sa fie plasat pe zona bolnava.

Diamantul

Terapii cu pietre pretioase
Este cea mai pretioasa dintre toate pietrele si, totodata, cea mai pura, mai puternica, dar si cea mai periculoasa. Utilizata gresit, poate provoca neajunsuri grave, ba chiar catastrofe.

Ca sa-l poti folosi trebuie sa fii tu insuti pur. Diamantul are reputatia de a inchide ranile (pe cele reale, dar si pe cele psihice sau morale), de a vindeca nebunia si febra, problemele oculare. El tempereaza excesele (sexuale, alimentare, droguri). Este considerat piatra intelepciunii. O piatra care accelereaza procesele: pe cei destepti ii face si mai destepti, iar pe nebuni, si mai nebuni.

Hildegard van Bingen: "Diamantul este de o duritate pe care nici o alta duritate nu o poate invinge. Virtutea si forta lui sunt asa de mari, incat sufoca raul si ticalosia".

(Va urma)
Share

2 comments:

mihaeladr said...

Astept energizarea lor!!!! Acum sta in sare!

karma police said...

yessssss

Post a Comment