Wednesday, October 26, 2011

Leacuri din vechime cu cartofi

25 octombrie 2011 | Elisabeta Cosmescu

Cartoful, o legumă aparent banală, poate avea numeroase întrebuinţări terapeutice. Iată câteva dintre cele mai bune reţete! Sunt uşor de preparat şi dau rezultate imediate.

Cultivat de cel puţin 2.000 de ani, folosit la pregătirea diverselor preparate culinare, cartoful poate fi şi un leac eficient prin calităţile sale diuretice, remineralizante, antiseptice, tonice cardiace.

În vechime, vracii îl foloseau la remediile împotriva durerilor de oase şi a infecţiilor. Astăzi, proprietăţile curative ale cartofului au rămas la fel de apreciate. Iată câteva reţete cu rezultate miraculoase.

Cataplasmele reduc inflamaţiile

Frigul şi umezeala toamnei declanşează bolile reumatice. Nu te îngrijora! Ai la-ndemână câteva remedii accesibile.

Cataplasmele cu cartof chiar funcţionează! Ai nevoie de o bucată de material din in sau din bumbac şi de o jumătate de kilogram de cartofi.

Îi fierbi, îi scurgi de apă, îi împătureşti în material şi-i zdrobeşti cu sucitorul.

Aplici pe zona afectată şi acoperi cu un prosop şi cu o pătură groasă.

Datorită conţinutului mare de amidon, cartofii fierţi au o capacitate mare de înmagazinare a căldurii (aceasta aduce alinare).

Sucul calmează arsurile la stomac

Folosit iniţial ca plantă ornamentală (pentru florile violete şi albe) şi apoi pentru tuberculii lui, cartoful a devenit în timp un aliment indispensabil şi un leac la-ndemână.

El este un bun adjuvant în afecţiunile de stomac (gastrită, ulcer gastric şi duodenal) şi în litiazele renale şi biliare.

O cană cu suc de cartofi pe zi (razi cartoful, îl pui într-un tifon şi îl storci bine), timp de trei săptămâni, previne formarea pietrelor la bilă sau la rinichi.

Acelaşi remediu îl poţi folosi dacă suferi de gastrită, câte jumătate de pahar, luat de 4-5 ori pe zi, în amestec cu suc de morcovi, timp de o lună.

Decoctul previne cancerul

După vârsta de 40 de ani, riscul de cancer este mult mai mare. Leacurile naturale sunt un mijloc de prevenţie accesibil, lipsit de efecte adverse.

De pildă, decoctul preparat din coji de cartofi este un adjuvant cu puternice efecte antitumorale. Acesta se prepară din doi-trei cartofi potriviţi, pe care îi speli şi îi cureţi de pământ cu o periuţă.

Îi cureţi de coajă şi apoi îi fierbi 5-10 minute cu o cană de apă. După ce s-au răcit, filtrezi decoctul şi îl bei dimineaţa pe stomacul gol. Cura se ţine o lună.

Remediu împotriva durerilor de cap

Tinctura din flori de cartof acţionează ca un analgezic împotriva durerilor de cap. Masezi tâmplele cu un pic de tinctură, iar tensiunea scade în câteva minute.

Aceasta se găseşte la magazinele cu produse naturale. Dacă vrei să o prepari acasă, ai nevoie de 100 g de flori şi de o cană cu vodcă.

Amestecul se pune într-o sticlă închisă, pe care o laşi 10 zile în cămară. Atenţie însă, tinctura nu se bea! Este foarte toxică.

Info: Sucul de cartofi este remineralizant, detoxifiant, creşte imunitatea şi te protejează de bolile respiratorii.

sursa clickpentrufemei

Share

0 comments:

Post a Comment