Saturday, March 24, 2012

„Teoria laptelui” la Hildegard von Bingen



Hildegard von Bingen (1098-1179) a fost o stareţă din Germania care a scris mai multe lucrări de medicină naturistă, cum ar fi „Physica” sau „Causae et Curae”.

Aceste scrieri au fost în anul 1970 redescoperite de către medicul austriac Dr. Gottfried Hertzka şi reintroduse în folosirea practică, ceea ce a avut ca urmare o „renaştere” a scrierilor stareţei von Bingen.

O însemnată parte a acestor scrieri o constituie „învăţătura nutriţiei” şi cunoştinţele acumulate la acea vreme asupra alimentelor.

Interesant este faptul că Hildegard von Bingen, în mod surprinzător de similar cu învăţăturile medicinei tradiţionale asiatice, folosea în legătură cu anumite alimente calificative de genul „răcoritor, rece”, „cald”, „uscat”, „umed”.

De asemenea avertiza asupra folosirii în cantităţi prea mari (exces) a anumitor alimente, fapt ce ducea inevitabil la daune asupra stării de sănătate.

Hildegard recomanda de asemenea în scrierile ei diferite amestecuri de plante medicinale precum şi extracte şi vinuri obţinute din astfel de plante. Conceptul de bază al lui Hildegard era acela că o nutriţie conştientă şi echilibrată ducea la menţinerea sării de sănătate.

(De menţionat faptul că Hildegard von Bingen a trăit 81 de ani, ceea ce pentru acele vremuri era o vârstă „matusalemică”, un record de longevitate).

Fascinant pentru zilele noastre (sau poate totuşi nu atât de fascinant, dacă renunţăm la aroganţa modernă de a ne ânchipui că noi, europenii, suntem cei mai „deştepţi”, iar oamenii din vechime erau cu toţii nişte barbari ignoranţi) este faptul că Hildegard menţiona că foarte mulţi oameni, datorită „intestinelor bolnave” se îmbolnăvesc şi au sângele „otrăvit” (substanţe toxice care, penetrând peretele intestinal, ajung în circuitul sangvin).

Ca un semn caracteristic, Hildegard menţiona că aceste persoane au „faţa roşie” adică pielea feţei este congestionată, roşie.

Medicii (unii dintre ei, cei cât de cât pricepuţi) ştiu astăzi că la persoanele cu deficienţe şi tulburări ale aparatului digestiv (stomac-intestine) deseori faţa are o culoare roşie intens, şi deseori aceste deficienţe de digestie duc mai departe la apariţia unor deficienţe cardiace.

Lucru ce, printre altele fie spus, era de asemenea cunoscut de mii de ani din scrierile medicinei tradiţionale chineze şi indiene.

Ca remediu pentru astfel de situaţii Hildegard recomanda o alimentaţie pe bază de Alac (Triticum spelta) specie de cereală foarte asemănătoare grâului, dar cu multe deosebite calităţi faţă de acesta din urmă.

Laptele de vară şi laptele de iarnă

Pentru Hildegard laptele nu era mereu acelaşi. Ea ştia cât de importantă era calitatea acestui produs neobişnuit pentru acea vreme. În Evul Mediu în principal era consumat laptele de oaie. Vitele erau mai ales folosite pentru muncă, tracţiune sau pentru carne, iar viţeii nu erau sacrificaţi pentru carne.

Hildegard făcea diferenţiere intre laptele de „iarnă” şi cel de „vară”. Laptele de iarnă al oilor, caprelor şi vacilor era mai bun (vindecător) decât cel de „vară” deoarece iarna animalele erau hrănite cu fân, în timp ce vara păşteu liber pe păşune, ceea ce făcea ca prin consumarea acestui lapte să fie introduse în organism „sucuri rele”.

Astăzi ca urmare a hrănirii vacilor cu nutreţ de siloz, laptele de vacă are mai tot timpul calitatea celui de „vară” (deci o calitate mult mai proastă).

Pentru o mai bună toleranţă a laptelui de „iarnă” Hildegard recomanda (surprinzător oare?) fierberea acestuia şi introducerea ulterioară în acesta a rădăcinilor uscate de urzică, deoarecea acestea avea calitatea de a curăţa stomacul şi de a neutraliza sucurile rele din lapte.

Hildegard folosea mereu formularea „a mânca lapte” ceea ce înseamnă că ea nu considera laptele ca fiind o băutură. Laptele de „vară” era, conform lui Hildegard, dăunător pentru omul sănătos, însă pentru copii, bolnavi şi persoanele epuizate era folositor, dar doar în cantităţi mici.

Este cunoscut faptul că pe vremuri ţăranii hrăneau practic tot timpul anului vacile cu fân, deoarece acest „lapte din fân” era rezervat femeilor gravide şi copiilor care nu mai erau alăptaţi.

Laptele de vară era, chiar şi după adăugarea de rădăcină de urzică, destul de puţin folositor şi tocmai de aceea consumat în cantităţi foarte mici. În ultimii ani a apărut în supermaket-uri lapte „din fân”, deşi aici calitatea acestor produse este deosebit de îndoielnică.

Şi ar trebui să ne întrebăm de ce oare a apărut acest „lapte din fân”? Căci probabil puţini dintre orăşenii de astăzi ştiu despre ce este vorba.

Untul şi brânza

Untul proaspăt din lapte de vacă este considerat de către Hildegard ca fiind sănătos, deoarece conferă energie persoanelor slăbite, în cazul afecţiunilor pulmonare şi în anemii. Medicina chineză desemnează acest unt ca fiind „rece” deci este util în cazul afecţiunilor cu febră.

Totuşi persoanele supraponderale (grase) trebuie să consume untul cu multă ponderaţie, lucru de altminteri foarte logic. În orice caz untul natural, ne-preparat industrial este net superior margarinei.

Ideea deseori vehiculată precum că untul ar duce la creşterea colesterolului puteţi să o treceţi liniştit în categoria „scorneli rentabile pentru industria alimentară”.

De altmineri medicii ştiu, deşi nu vor să ne spună, că colesterolul scăzut duce la depresii şi diferite forme de cancer, şi că practic aproape toate persoanele care au decedat în urma unui atac cardiac erau persoane care aveau colesterolul NORMAL SAU SCĂZUT (deseori ca urmare a administrării medicamentelor de reducere a colesterolului)!!!

Colesterolul este un „marker” al inflamaţiilor şi în acelaşi timp o o substanţă cu rol de protecţie, de care organismul nostru are absolută nevoie.

Un nivel prea scăzut de colesterol este în concluzie cu mult mai periculos decît un nivel crescut al colesterolului (desigur în cadrul unor limite cât de cât rezonabile).

În cazul brânzeturilor Hildegard recomanda consumarea acestora împreună cu Chimion – Cuminum cyminum (deci nu confundaţi cu Chimen).

Acesta însă este bine să fie evitat de către persoanele bolnave, cu excepţia persoanelor suferinde de afecţiuni pulmonare, dar cu o inimă sănătoasă.

În cazul unor astfel de persoane Chimionul este chiar sănătos şi recomandabil. Pe de altă parte conform Ayurvedei, Chimionul ajută la redresarea unei flore intestinale depreciate.

Hildegard sfătuieşte frecvent evitarea brânzeturilor (fie brânză proaspătă, fie telemea) mai ales atunci gând avem de a face cu afecţiuni cum ar fi epilepsia, afecţiunile pulmonare, arterosclerozele şi marea majoritate a afecţiunilor de stomac şi intestine.

Persoanele suferinde de afecţiuni cronice trebuie să evite în general produsele lactate precum şi ouăle, lucruri recunoscute astăzi şi de către noile cercetări ştiinţifice.

Se pare astfel că la vremea ei, Hildegard era cu vreo 900 de ani înaintea medicinei moderne, ca să spunem aşa, mai ales în ceea ce priveşte problemele nutriţionale.

Hildegard ştia de asemenea foarte bine că între afecţiunile digestive (de stomac) şi cele renale există o foarte strânsă legătură; sau între durerile de cap şi cele de spate. Iar medicina chineză tradiţională precum şi cea tibetană confirmau şi ele aceleaşi legături.

O deficienţă (slăbiciune) a splinei şi stomacului poate duce la daune cardiace, iar „sucurile rele” dintr-o alimentaţie deficitară (excesul de crudităţi) nu face decît să accentueze aceste daune.

În schimb medicina şcolastică se încruntă şi se „răţoie” la auzul unor astfel de afirmaţii.

Şi aceasta deoarece pentru ea splina este un organ separat, o „piesă dintr-un motor”, oricum practic inutil, care poate fi îndepărtat fără prea mari reţineri, caci omul poate supravieţui şi fără ea, iar medicul poate trăi şi mai bine cu banii luaţi pe operaţie.

În realitate splina este extrem de importantă pentru sistemul imunitar precum şi pentru producerea şi formarea sângelui.

Astăzi medicina scolastică este în stare, technologic vorbind, să depisteze cea mai neînsemnată bacterie din stomac, pe care să o distrugă instantaneu prin mijloace chimice, însă în ceea ce priveşte legăturile complexe dintre organele ce formează „totul” denumit Corp Uman, medicinile estice şi cunoştinţele vechi de peste 900 de ani ale lui Hildegard von Bingen (o simplă călugăriţă din Evul Mediu Timpuriu, nu?) sunt cu mult înaintea capacităţii de înţelegere a Facultăţilor de Medicină.



sursa formula-as.ro


Share

0 comments:

Post a Comment